Legea nr. 319 din 14 iulie 2006
Legea securitatii si sanatatii in
munca
Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 26/07/2006
Intrare in vigoare: 01/10/2006
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop
instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii
în muncă a lucrătorilor.
(2) Prezenta lege
stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor
profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea
factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea
echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor,
precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.
Art. 2. - Convenţiile internaţionale şi
contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri
străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor
ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă.
CAPITOLUL II
Domeniu de aplicare
Art. 3. - (1) Prezenta lege se aplică în
toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.
(2) Prevederile
prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor
lucrătorilor.
Art. 4. - (1) Fac excepţie de la
prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale
anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate
sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea
măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege.
(2) În cazurile
prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, ţinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
Art. 5. - În sensul prezentei legi,
termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) lucrător -
persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii,
elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi
participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează
activităţi casnice;
b) angajator -
persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu
cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau
unităţii;
c) alţi
participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau
unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a
aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează
activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat,
precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi
persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi
pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor
efectuate prin orice alt mijloc de probă;
d) reprezentant
al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în
conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce
priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor în muncă;
e) prevenire -
ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment -
accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în
timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie,
în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul
periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de
profesiune;
g) accident de
muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de
cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boală
profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
i) echipament de
muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
j) echipament
individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de
un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum
şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de muncă -
locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii
şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii
la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav
şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi
lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice
moment;
m) stagiu de
practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii
în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada
de reconversie profesională;
n) securitate şi
sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a
altor persoane participante la procesul de muncă;
o) incident
periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea
unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul
neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost
posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să
producă pagube materiale;
p) servicii
externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii,
abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii;
q) accident uşor
- eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai
acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o
durată mai mică de 3 zile;
r) boală legată
de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori
determinanţi sunt de natură profesională.
CAPITOLUL III
Obligaţiile angajatorilor
SECŢIUNEA 1 Obligaţii generale ale angajatorilor
Art. 6. - (1) Angajatorul are obligaţia de
a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de
muncă.
(2) În cazul în
care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu.
(3) Obligaţiile
lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere
principiului responsabilităţii angajatorului.
Art. 7. - (1) În cadrul responsabilităţilor
sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea
securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea
riscurilor profesionale;
c) informarea şi
instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea
cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în
muncă.
(2) Angajatorul
are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinând
seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor
existente.
(3) Angajatorul
are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza
următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea
riscurilor;
b) evaluarea
riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea
riscurilor la sursă;
d) adaptarea
muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,
alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în
vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a
diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la
progresul tehnic;
f) înlocuirea a
ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai
puţin periculos;
g) dezvoltarea
unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din
mediul de muncă;
h) adoptarea, în
mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de
instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei
legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate,
angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze
riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi
la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior
evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să
asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii
lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii
şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în
considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi
sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca
planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor
cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele
asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea
echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile
corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să
fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile
adecvate.
(5) Fără a aduce
atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de
muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau
unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a) să coopereze
în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena
în muncă, luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi
coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii
riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) să se
informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
(6) Măsurile
privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în
nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
SECŢIUNEA a 2-a Servicii de prevenire şi protecţie
Art. 8. - (1) Fără a aduce atingere
obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul desemnează unul sau mai
mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de
activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau
unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.
(2) Lucrătorii
desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de
protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii
desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini
obligaţiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în
întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi
cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să
recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în
care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea
trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au
efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16
alin. (2).
(6) Lucrătorii
desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi
sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
Art. 9. - (1) În toate cazurile, pentru a
se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie,
ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la
care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul
întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca:
a) lucrătorii
desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate;
b) serviciile
externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi
profesionale adecvate;
c) lucrătorii
desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.
(2) Prevenirea
riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie
să fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de
servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau
unităţii.
(3)
Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2)
trebuie să colaboreze între ei ori de câte ori este necesar.
(4) În cazul
microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară
activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor
prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.
(5) Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de
aplicare a prevederilor prezentei legi capacităţile şi aptitudinile necesare,
precum şi numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi (4).
SECŢIUNEA a 3-a Primul ajutor, stingerea incendiilor,
evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent
Art. 10. - (1) Angajatorul are următoarele
obligaţii:
a) să ia măsurile
necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau
unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească
legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte
primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
(2) Pentru
aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii
care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a
lucrătorilor.
(3) Numărul
lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la
dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice
întreprinderii şi/sau unităţii.
Art. 11. - (1) Angajatorul are următoarele
obligaţii:
a) să informeze,
cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui
pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi
despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri
şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească
lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o
zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
c) să nu impună
lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav
şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii
care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o
zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi
împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
(3) Angajatorul
trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu
poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile
corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice
de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu
trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia
situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă
gravă.
SECŢIUNEA a 4-a Alte obligaţii ale angajatorilor
Art. 12. - (1) Angajatorul are următoarele
obligaţii:
a) să realizeze
şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea
în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă
asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină
evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare
de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a
incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, astfel cum sunt
definite la art. 5 lit. g);
d) să elaboreze
pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale
rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura
activităţilor şi de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce
revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea
documentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 13. - În vederea asigurării condiţiilor
de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă
şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din
faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de
muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme
prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin
a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească
un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl
aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină
autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească
pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor
exercitate;
e) să elaboreze
instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau
aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în
responsabilitatea lor;
f) să asigure şi
să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a
prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin
lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri
pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi
sănătatea în muncă;
h) să asigure
informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la
care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de
prevenire şi de protecţie necesare;
i) să ia măsuri
pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de
legislaţia specifică;
j) să angajeze
numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice
a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să
asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic,
ulterior angajării;
k) să ţină
evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit.
e);
l) să asigure
funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie,
a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare,
reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea
proceselor tehnologice;
m) să prezinte
documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure
realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de
control şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze,
la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice
starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în
afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori
ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
q) să asigure
echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure
echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde
obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al
pierderii calităţilor de protecţie.
Art. 14. - Alimentaţia de protecţie se
acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care
lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin
contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Art. 15. - (1) Materialele igienico-sanitare
se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile
de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul
individual de muncă.
SECŢIUNEA
a 5-a Informarea lucrătorilor
Art. 16. - (1) Ţinând seama de mărimea
întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să
primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare
privind:
a) riscurile
pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în
general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate
în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul
trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din
orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în
întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind
aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti
lucrători.
Art. 17. - Angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor,
cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în
vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei
legi, să aibă acces la:
a) evaluarea
riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi
b);
b) evidenţa şi
rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
c) informaţii
privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi
informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente
în domeniu.
SECŢIUNEA a 6-a Consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 18. - (1) Angajatorii consultă
lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la
discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în
muncă.
(2) Aplicarea
prevederilor alin. (1) implică:
a) consultarea
lucrătorilor;
b) dreptul
lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea
echilibrată.
(3) Lucrătorii
şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod
echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator
cu privire la:
a) orice măsură
care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea
lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin.
(2), precum şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8
alin. (1);
c) informaţiile
la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea,
după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea şi
planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(4)
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri
corespunzătoare şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării
riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol.
(5)
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza
activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul
trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea
drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea
exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
(7)
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile
competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele
utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii
şi sănătăţii în muncă.
(8)
Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi
prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în
timpul vizitelor de control.
Art. 19. - În vederea realizării
prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se
înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate
în muncă.
SECŢIUNEA a 7-a Instruirea lucrătorilor
Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie să
asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă
şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă
de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului
său:
a) la angajare;
b) la schimbarea
locului de muncă sau la transfer;
c) la
introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale
echipamentului existent;
d) la
introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea
unor lucrări speciale.
(2) Instruirea
prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată
evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi
ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul
se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care
desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit
instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate
în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
(4)
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Art. 21. - (1) Instruirea prevăzută la art.
20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor
şi/sau a reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul
programului de lucru.
(3) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de
lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii.
CAPITOLUL IV
Obligaţiile lucrătorilor
Art. 22. - Fiecare lucrător trebuie să îşi
desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum
şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu
expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria
persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile
sale în timpul procesului de muncă.
Art. 23. - (1) În mod deosebit, în scopul
realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele
obligaţii:
a) să utilizeze
corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze
corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu
procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau
înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale
maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să
utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice
imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea
şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de
protecţie;
e) să aducă la
cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f) să coopereze
cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către
inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze,
atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile
de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul
său de activitate;
h) să îşi
însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea
relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
(2) Obligaţiile
prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la
procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
CAPITOLUL V
Supravegherea sănătăţii
Art. 24. - Măsurile prin care se asigură
supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile
privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor
legale.
Art. 25. - (1) Măsurile prevăzute la art. 24
vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de
supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
(2) Supravegherea
sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
CAPITOLUL VI
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor
SECŢIUNEA 1 Evenimente
Art. 26. - Orice eveniment, aşa cum este
definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către
conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă
despre producerea acestuia.
Art. 27. - (1) Angajatorul are obligaţia să
comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a)
inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite
la art. 5 lit. f);
b)
asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente
de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare,
evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces,
la confirmarea acestora;
c) organelor de
urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic,
inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de
boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor
medicale.
(3) Semnalarea
prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică
teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.
Art. 28. - În cazul accidentelor de
circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi
persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie
rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice
prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data
solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.
Art. 29. - (1) Cercetarea evenimentelor este
obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a) de către
angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
muncă;
b) de către
inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs
invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente
periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu
persoane date dispărute;
c) de către
Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente
deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către
autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului
Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de
profesiune.
(2) Rezultatul
cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de
deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia
medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial
de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de
constatare medico-legală.
SECŢIUNEA
a 2-a Accidente
de muncă
Art. 30. - (1) În sensul prevederilor art. 5
lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul
suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul
suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara
graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul
survenit în cadrul activităţilor culturalsportive organizate, în timpul şi din
cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul
suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul
suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul
public şi privat;
f) accidentul
cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la
sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de
angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului
de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de
traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul
suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de muncă;
i) accidentul
suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de
muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru
îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul
suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba
îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt
echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător
sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau
unitate şi invers;
k) accidentul
suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la
aceste locuri;
l) accidentul
suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române,
delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor
ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul
suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul
altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de
lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi
din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul
suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării
activităţilor aferente stagiului de practică;
o) accidentul
determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol,
cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima
se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu;
p) dispariţia
unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul
suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.
(2) În situaţiile
menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie să se facă
fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să
se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în
muncă sau de circulaţie în vigoare.
Art. 31. - Accidentele de muncă se
clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate,
în:
a) accidente care
produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
b) accidente care
produc invaliditate;
c) accidente
mortale;
d) accidente
colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din
aceeaşi cauză.
Art. 32. - (1) Înregistrarea accidentului de
muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de
muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul
teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii.
SECŢIUNEA
a 3-a Bolile
profesionale
Art. 33. - În sensul prevederilor art. 5 lit.
h), afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii
practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
Art. 34. - (1) Declararea bolilor
profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul
autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(2) Cercetarea
cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării
lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac
de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în
colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
(3) Declararea
bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile
profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate
publică teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de
coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul
Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară
Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit
conform legii.
(5) Intoxicaţia
acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală
profesională, cât şi ca accident de muncă.
CAPITOLUL VII
Grupuri sensibile la riscuri
Art. 35. - Grupurile sensibile la riscuri
specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează,
tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva
pericolelor care le afectează în mod specific.
Art. 36. - Angajatorii au obligaţia să
amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la
riscuri specifice.
CAPITOLUL VIII
Infracţiuni
Art. 37. - (1) Neluarea vreuneia dintre
măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea
îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent
de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau
cu amendă.
(2) Dacă fapta
prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Fapta
prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din
culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Art. 38. - (1) Nerespectarea de către orice
persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi
sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de
producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta
prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Dacă
nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi
utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat
măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.
(4) Faptele
prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită
din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
CAPITOLUL IX
Contravenţii
Art. 39. - (1) Constituie contravenţii
faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de
prezenta lege.
(2) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei
încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r).
(3) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei
încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. n).
(4) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei
încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a),
d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin.
(2).
(5) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei
încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi
(3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).
(6) Constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei
următoarele fapte:
a) încălcarea
dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
b) încălcarea
dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei
încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.
(8) Constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei
următoarele fapte:
a) încălcarea
dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin.
(5) şi (6) şi ale art. 36;
b) încălcarea
dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei
nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:
a) fabricarea,
transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori
preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea
prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau
biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului uman;
c) darea în
exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor,
echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor
tehnologice;
d) întocmirea şi
respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită
măsuri speciale de siguranţă;
e) folosirea
surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt
interzise;
f) prevenirea
accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi
repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru
prevenirea efectelor electricităţii statice şi ale descărcărilor atmosferice;
g) asigurarea şi
folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă
unde există pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea
celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de
muncă;
i) transportul,
manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor;
j) delimitarea,
îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea
de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea
exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau
lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a
conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea
echipamente de muncă;
m) utilizarea,
întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n) asigurarea,
marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o) asigurarea
iluminatului de siguranţă;
p) organizarea
activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului
individual de protecţie;
q) întocmirea
documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă
şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de
exploatare;
r) aplicarea
metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea
lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj,
corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de
gaze;
s) amenajarea
locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii
de izolare.
Art. 40. - Constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către
serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
Art. 41. - Sancţiunile contravenţionale
prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se aplică angajatorilor.
Art. 42. - (1) Constatarea contravenţiilor
şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac
de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b)
şi alin. (8) lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul
Ministerului Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate.
(3) În caz de
constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38,
inspectorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de
urmărire penală competente, potrivit legii.
Art. 43. - (1) Prevederile art. 39 alin.
(2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la
data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării
acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei
pentru care a fost sancţionat, inspectorul de muncă făcând menţiune despre
această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 44. - Angajatorii răspund patrimonial,
potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de
muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite
integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
CAPITOLUL X
Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu
Art. 45. - (1) Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
(2) Principalele
atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în acest
domeniu sunt următoarele:
a) elaborează
politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte
instituţii cu atribuţii în domeniu;
b) elaborează
proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei
naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează
reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte instituţii, potrivit
legii, şi participă, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează
aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţiilor şi a propunerilor
transmise de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum şi ale
celor cu care colaborează în desfăşurarea activităţii;
e) abilitează
persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumite în prezenta lege
servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaşte,
desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare de încercări, precum şi
organisme din domeniul său de competenţă, în condiţiile legii;
g) coordonează,
în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de
cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
h) organizează,
împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, activitatea de pregătire
generală şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
pentru instituţiile de învăţământ;
i) desfăşoară
activităţi de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează
materiale de informare şi instruire, cum ar fi suporturi de curs, broşuri,
pliante, afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul
asigurării concordanţei mesajelor pe care acestea le conţin cu prevederile
legislaţiei în vigoare;
k) reprezintă
statul în relaţiile internaţionale din domeniul său de competenţă.
Art. 46. - (1) Ministerul Sănătăţii Publice,
ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea
centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
(2) Ministerul
Sănătăţii Publice îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă:
a) coordonează
activitatea de medicină a muncii la nivel naţional;
b) elaborează sau
avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de muncă,
pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă, precum şi pentru medicina
muncii;
c) supraveghează
starea de sănătate a lucrătorilor;
d) asigură
formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează
activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor
profesionale şi a celor legate de profesiune;
f) autorizează/avizează
şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de
muncă;
g) colaborează cu
alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii
lucrătorilor;
h) îndeplineşte
şi alte atribuţii, conform competenţelor sale în domeniu, reglementate prin
legi speciale.
Art. 47. - (1) Inspecţia Muncii reprezintă
autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei
referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Instituţia
prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislaţia naţională
din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate persoanele fizice şi
juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia celor
prevăzute la art. 50 alin. (1) şi (2), şi are, în principal, următoarele
atribuţii:
a) controlează
realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită
măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în
unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii
de pericol;
c) dispune
sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în
cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de
îmbolnăvire profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează
evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau
confirmă caracterul accidentelor;
e) coordonează,
în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii
implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă
şi a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul
de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f) analizează
activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) şi propune
retragerea abilitării, după caz;
g) raportează
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei situaţiile deosebite
care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă;
h) furnizează
informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a
legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 48. - (1) Asigurătorul, stabilit de
lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente
de muncă şi boli profesionale.
(2) Instituţia
prevăzută la alin. (1) are atribuţii pentru:
a) sprijinirea
activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a
angajatorilor;
b) reabilitarea
medicală şi, după caz, psihologică, precum şi compensarea victimelor
accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale;
c) raportarea
către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor
deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă.
Art. 49. - Institutul Naţional de
Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii fundamentează ştiinţific măsurile
de îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în muncă şi promovează
politica stabilită pentru acest domeniu.
Art. 50. - (1) Ministerul Apărării
Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară
activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul
Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale,
precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate
în muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create
sau desemnate de către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor
prezentei legi.
(2) Cercetarea,
înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale
produse în unităţile din subordinea instituţiilor prevăzute la alin. (1) se
efectuează de organele proprii ale acestora.
(3) Instituţiile
prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea
prezentei legi, în completarea celor existente la nivel naţional.
CAPITOLUL XI
Dispoziţii finale
Art. 51. - (1) Se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, următoarele acte normative:
a) normele
metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea
directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) În aplicarea
prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementării şi/sau
adaptării situaţiilor existente la cerinţele prezentei legi.
Art. 52. - (1) Activităţile de interes
naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi sursele de acoperire
a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă prin hotărâre
a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.
(2) Activităţile
de interes naţional privind cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea,
potrivit legii.
Art. 53. - (1) Prezenta lege intră în
vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data
intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecţiei muncii nr.
90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29
ianuarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, Decretul Consiliului
de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi
întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii şi
disciplinei în muncă în unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu
grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea
I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
*
Prezenta lege transpune Directiva
Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea
îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 183/1989.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1) din Constituţia României, republicată.